No Results Found
The page you requested could not be found. Try refining your search, or use the navigation above to locate the post.
Scopul prezentei legi este instituirea unor proceduri de prevenire a insolvenței la care pot recurge debitorii aflați în dificultate și, respectiv, a unor proceduri colective de insolvență pentru acoperirea pasivului debitorului, în cadrul cărora debitorul beneficiază, atunci când este posibil, de șansa de redresare a activității sale.
“Am cunoscut-o pe doamna Elisabeta Rațiu într-un moment destul de delicat al societății pe care o dețin,
respectiv ne-am trezit în insolvență din cauza unei eșalonări de plată de la ANAF pe care nu am onorat-o
integral. Pot să spun, ca profesionist este un om de nota zece! Am colaborat bine, mi-a ascultat doleanțele
și a încercat să mă susțină pe tot parcursul procedurii cu îndrumări. A făcut toate demersurile necesare
procedurii, dând dovadă de profesionalism! Acest om merită tot respectul și o recomand tuturor cu
societăți care au probleme, să apeleze cu încredere la ea! Mult succes!”
“Acum 10 ani m-a ajutat cu o societatea pe acțiuni care fusese dizolvată din oficiu de către ONRC, aveam
multe terenuri și imobile, noi mulți actionari, colaboram și acum, având mare încredere în tot ceea ce face ca specialist doamna Rațiu Elisabeta.“
“Este o echipă de profesioniști care oferă servicii complete, creativă, cu idei, care ține pasul cu domeniul în care activează. Oferă sprijin, foarte prompți, cu informații de mare ajutor, sunt foarte serioși și foarte
punctuali. Este o echipă cu care se colaborează foarte bine. Vă mulțumim pentru implicare și sprijin!
Recomandăm cu încredere un partenariat cu ei!“
“Aveam o societate pe care nu am avut nicio activitate, niciodată și m-a ajutat instant cu dizolvarea
voluntară a acesteia. Mereu foarte promptă.“
“O clientă căreia îi renovam apartamentul mi-a recomandat-o pe dna Rațiu Elisabeta ca prcatician în
insolvență, deoarece efectiv din cauza facturilor neincasate de la clienți, am ajuns și eu în imposibilitatea de a-mi achita propriile dări către stat și colaboratori. Am fost îndrumat pe tot parcursul procedurii prealabile deschiderii insolvenței generale și acum ne aflăm în desfasurarea planului de reorganizare. A recuperat rapid datorii la care nu mă așteptam să le mai recupereze vreodată. A depus toate eforturile necesare în vederea redresarii activitatii și este mereu la dispoziție când am o problemă sau o întrebare de adresat.“
“De multă vreme nu mai foloseam PFA-ul din cauza impozitelor foarte mari, așadar m-a ajutat sa îl închid imediat. Ulterior m-a ajutat sa deschid alte societati comerciale și m-a sfatuit care sunt cele mai fericite variante pe care le pot alege. Foarte drăguța, amabila și mi-a cerut cel mai bun onorariu din cele pe care le primisem deja.“
Reflectrază asupra propriului traseu antreprenorial. Ce greșeli ai făcut și cum ți-au modelat calea către succes? Împărtășește-ți experiențele cu comunitatea noastră și inspiră-i pe alții să învețe și să se dezvolte.
TRIMITE TEXTUL ÎN EMAIL
Ne poți contacta aici:
Adresa
Descoperă cele mai frecvente greșeli care îi pândesc pe antreprenori sau persoane fizice și cum să le eviți pentru a te asigura contra dezavantejelor financiare.

1. Lipsa controlului asupra fluxului de numerar – Cheltuielile neprevăzute sau managementul inadecvat al veniturilor pot seca resursele unei firme. Exemplu negativ: o companie care face investiții majore fără a avea rezerve de lichidități. Exemplu pozitiv: firmele care mențin un buget clar și rezerve pentru situații neprevăzute pot evita crizele de numerar.
Aceste elemente contribuie la stabilitatea și succesul financiar pe termen lung.
“Am cunoscut-o pe doamna Elisabeta Rațiu într-un moment destul de delicat al societății pe care o dețin,
respectiv ne-am trezit în insolvență din cauza unei eșalonări de plată de la ANAF pe care nu am onorat-o
integral. Pot să spun, ca profesionist este un om de nota zece! Am colaborat bine, mi-a ascultat doleanțele
și a încercat să mă susțină pe tot parcursul procedurii cu îndrumări. A făcut toate demersurile necesare
procedurii, dând dovadă de profesionalism! Acest om merită tot respectul și o recomand tuturor cu
societăți care au probleme, să apeleze cu încredere la ea! Mult succes!”
“Acum 10 ani m-a ajutat cu o societatea pe acțiuni care fusese dizolvată din oficiu de către ONRC, aveam
multe terenuri și imobile, noi mulți actionari, colaboram și acum, având mare încredere în tot ceea ce face ca specialist doamna Rațiu Elisabeta.“
“Este o echipă de profesioniști care oferă servicii complete, creativă, cu idei, care ține pasul cu domeniul în care activează. Oferă sprijin, foarte prompți, cu informații de mare ajutor, sunt foarte serioși și foarte
punctuali. Este o echipă cu care se colaborează foarte bine. Vă mulțumim pentru implicare și sprijin!
Recomandăm cu încredere un partenariat cu ei!“
“Aveam o societate pe care nu am avut nicio activitate, niciodată și m-a ajutat instant cu dizolvarea
voluntară a acesteia. Mereu foarte promptă.“
“O clientă căreia îi renovam apartamentul mi-a recomandat-o pe dna Rațiu Elisabeta ca prcatician în
insolvență, deoarece efectiv din cauza facturilor neincasate de la clienți, am ajuns și eu în imposibilitatea de a-mi achita propriile dări către stat și colaboratori. Am fost îndrumat pe tot parcursul procedurii prealabile deschiderii insolvenței generale și acum ne aflăm în desfasurarea planului de reorganizare. A recuperat rapid datorii la care nu mă așteptam să le mai recupereze vreodată. A depus toate eforturile necesare în vederea redresarii activitatii și este mereu la dispoziție când am o problemă sau o întrebare de adresat.“
“De multă vreme nu mai foloseam PFA-ul din cauza impozitelor foarte mari, așadar m-a ajutat sa îl închid imediat. Ulterior m-a ajutat sa deschid alte societati comerciale și m-a sfatuit care sunt cele mai fericite variante pe care le pot alege. Foarte drăguța, amabila și mi-a cerut cel mai bun onorariu din cele pe care le primisem deja.“
Reflectrază asupra propriului traseu antreprenorial. Ce greșeli ai făcut și cum ți-au modelat calea către succes? Împărtășește-ți experiențele cu comunitatea noastră și inspiră-i pe alții să învețe și să se dezvolte.
TRIMITE TEXTUL ÎN EMAIL
Ne poți contacta aici:
Adresa
Dacă vrei să îți protejezi afacerea sau fundația de riscuri legale și să îți asiguri că toate documentele sunt întocmite corect, un cabinet de juriști specializat în drept civil, comercial și asociații îți poate oferi siguranță și sprijin pe termen lung. Consultanța juridică profesionistă te poate ajuta să eviți problemele, să iei decizii informate și să fii cu un pas înaintea eventualelor litigii. Alege protecția legală, pentru a te concentra pe creșterea și succesul afacerii tale.
The page you requested could not be found. Try refining your search, or use the navigation above to locate the post.
Misiunea noastră
este de a oferi soluții juridice eficiente și personalizate și consiliere strategică în vederea restructurării
datoriilor, negocierilor cu creditorii, gestionării falimentelor și soluționării conflictelor legale.
Viziunea noastră
este orientată spre excelență profesională, dezvoltarea unei relații de încredere cu clienții prin soluții juridice eficiente și personalizate, și o adaptare constantă la schimbările legislative, cu scopul de a deveni un reper de calitate și eficiență în domeniul juridic.
Ne poți contacta aici:
Adresa
Descoperă cele mai frecvente greșeli care îi pândesc pe antreprenori sau persoane fizice și cum să le eviți pentru a te asigura contra dezavantejelor financiare.
Consultarea din timp cu un avocat poate preveni multe dintre aceste conflicte.
De luat ín seamă
Pentru a evita conflictele privind moștenirea, avocatul poate recomanda redactarea unui testament detaliat, actualizat regulat și discutat cu moștenitorii. În plus, planificarea succesiunii în viață, precum donațiile sau partajul voluntar, ajută la prevenirea disputelor.
Conflictele de proprietate pot fi evitate prin verificarea temeinică a documentelor de proprietate, clarificarea granițelor printr-un cadastru actualizat și semnarea unor convenții clare privind folosința comună a bunurilor.
Pentru a evita litigiile legate de răspunderea civilă, avocatul poate sugera încheierea unor asigurări de răspundere civilă, redactarea unor contracte cu clauze clare privind riscurile și prevenirea daunelor prin măsuri de siguranță.