Ordonanta de Guvern privind amnistia fiscala 2024
Se adresează inclusiv persoanelor juridice aflate în insolvență/ faliment, dar și Intreprinderilor individuale și Persoanelor fizice
Prezenta ordonanță de urgență reglementează măsurile specifice întreprinse de către Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru informarea contribuabililor cu privire la accesarea facilităților fiscale reprezentând anularea unor obligații bugetare, precum și pentru încasarea prin mijloacele prevăzute de lege a obligațiilor bugetare în temeiul prevederilor art. I–XVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Ce spun clienții noștri
“Am cunoscut-o pe doamna Elisabeta Rațiu într-un moment destul de delicat al societății pe care o dețin,
respectiv ne-am trezit în insolvență din cauza unei eșalonări de plată de la ANAF pe care nu am onorat-o
integral. Pot să spun, ca profesionist este un om de nota zece! Am colaborat bine, mi-a ascultat doleanțele
și a încercat să mă susțină pe tot parcursul procedurii cu îndrumări. A făcut toate demersurile necesare
procedurii, dând dovadă de profesionalism! Acest om merită tot respectul și o recomand tuturor cu
societăți care au probleme, să apeleze cu încredere la ea! Mult succes!”
“Acum 10 ani m-a ajutat cu o societatea pe acțiuni care fusese dizolvată din oficiu de către ONRC, aveam
multe terenuri și imobile, noi mulți actionari, colaboram și acum, având mare încredere în tot ceea ce face ca specialist doamna Rațiu Elisabeta.“
“Este o echipă de profesioniști care oferă servicii complete, creativă, cu idei, care ține pasul cu domeniul în care activează. Oferă sprijin, foarte prompți, cu informații de mare ajutor, sunt foarte serioși și foarte
punctuali. Este o echipă cu care se colaborează foarte bine. Vă mulțumim pentru implicare și sprijin!
Recomandăm cu încredere un partenariat cu ei!“
“Aveam o societate pe care nu am avut nicio activitate, niciodată și m-a ajutat instant cu dizolvarea
voluntară a acesteia. Mereu foarte promptă.“
“O clientă căreia îi renovam apartamentul mi-a recomandat-o pe dna Rațiu Elisabeta ca prcatician în
insolvență, deoarece efectiv din cauza facturilor neincasate de la clienți, am ajuns și eu în imposibilitatea de a-mi achita propriile dări către stat și colaboratori. Am fost îndrumat pe tot parcursul procedurii prealabile deschiderii insolvenței generale și acum ne aflăm în desfasurarea planului de reorganizare. A recuperat rapid datorii la care nu mă așteptam să le mai recupereze vreodată. A depus toate eforturile necesare în vederea redresarii activitatii și este mereu la dispoziție când am o problemă sau o întrebare de adresat.“
“De multă vreme nu mai foloseam PFA-ul din cauza impozitelor foarte mari, așadar m-a ajutat sa îl închid imediat. Ulterior m-a ajutat sa deschid alte societati comerciale și m-a sfatuit care sunt cele mai fericite variante pe care le pot alege. Foarte drăguța, amabila și mi-a cerut cel mai bun onorariu din cele pe care le primisem deja.“
Împărtășește-ți povestea
Reflectrază asupra propriului traseu antreprenorial. Ce greșeli ai făcut și cum ți-au modelat calea către succes? Împărtășește-ți experiențele cu comunitatea noastră și inspiră-i pe alții să învețe și să se dezvolte.
TRIMITE TEXTUL ÎN EMAIL
Ne poți contacta aici:
Adresa